BREAKING NEWS! Pedeapsă fără precedent primită de un fotbalist din prima ligă! A primit o suspendare de 8 luni pentru că a pariat ilegal de 232 de ori!

BREAKING NEWS! Pedeapsă fără precedent primită de un fotbalist din prima ligă! A primit o suspendare de 8 luni pentru că a pariat ilegal de 232 de ori!
  • Publicat:

Starul lui Brentford și al Angliei, Ivan Toney, a fost suspendat pentru o perioadă de 8 luni de zile din toate competițiile, după ce a încălcat regula E8 din statutul Asociației de Fotbal din Anglia(FA) de nu mai puțin de 232 de ori.

Atacantul de 27 de ani a fost amendat și cu suma de 60.000 de euro pentru abaterile sale repetate.

Forul englez de fotbal FA l-a pedepsit exemplar pe internaționalul Ivan Toney, după ce acesta a pariat ilegal

Asociația de Fotbal din Anglia a dat publicității un comunicat prin care a anunțat sancțiunile dictate împotriva fotbalistului:

„Ivan Toney a fost suspendat din toate competițiile de fotbal și din activitățile legate de fotbal pentru o perioadă de opt luni de zile cu efect imediat, perioadă care va curge până la, și va include, data de 16 ianuarie 2024, amendat cu suma de 60.000 de euro și avertizat cu privire la potențialele sancțiuni mult mai dure în cazul în care va recidiva în cazul încălcării Regulamentului privind pariurile ilegale al FA”.

Forul englez a precizat de asemenea că atacantul lui Brentford a fost acuzat inițial de încălcarea regulilor privind pariurile în nu mai puțin de 262 de ocazii, dar 30 dintre acestea au fost retrase și internaționalul englez le-a recunoscut pe celelalte 232, între 25 februarie 2017 și 23 ianuarie 2021.

Lui Ivan Toney îi va fi permis să se întoarcă doar la antrenamentele echipei sale de club pentru ultimele patru luni ale suspendării sale, de pe data de 17 septembrie 2023, până atunci el având interzis la fotbal.

Ivan Toney a marcat 20 de goluri în 33 de meciuri, după revenirea sa cu Brentford în Premier League, din acest sezon.

Alex Popescu / Autor
Iubește sportul din copilărie, în special fotbalul internațional, și scrisul este marea lui pasiune. A absolvit Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu și apoi a urmat cursurile Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, dar dragostea pentru fotbal ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mesajul ilar scris de o angajată pe caserola din frigiderul de la muncă: „Nu-mi mâncați mâncarea! Am…”
Mesajul ilar scris de o angajată pe caserola din frigiderul de la muncă: „Nu-mi mâncați mâncarea! Am…”
Decizie radicală la Real Madrid: s-a supărat pe Ancelotti și vrea să plece!
Decizie radicală la Real Madrid: s-a supărat pe Ancelotti și vrea să plece!
Ultimele imagini cu Anca Molnar în viață! Filmare cutremurătoare de la spital, la scurt timp după moartea make-up artistei: „Mi-a rămas o bucățică din tine”
Ultimele imagini cu Anca Molnar în viață! Filmare cutremurătoare de la spital, la scurt timp după moartea make-up artistei: „Mi-a…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Cum a aflat Anca Molnar că are o TUMORĂ pe creier. Simptomul BANAL pe care l-a ignorat
Cum a aflat Anca Molnar că are o TUMORĂ pe creier. Simptomul BANAL pe care l-a ignorat
A murit la doar 35 de ani din cauza unui cancer devastator. Tragedie în showbiz-ul românesc
A murit la doar 35 de ani din cauza unui cancer devastator. Tragedie în showbiz-ul românesc
BANCUL ZILEI. Pe vremea lui Ceausescu, Bulă intră în măcelărie: - Aveţi mânzat?
BANCUL ZILEI. Pe vremea lui Ceausescu, Bulă intră în măcelărie: - Aveţi mânzat?
Un britanic a rămas fără 30.000 de euro într-o singură noapte în Centrul Vechi. Cum dădea lovitura reţeaua de barmani, ospătari și hostesse
Un britanic a rămas fără 30.000 de euro într-o singură noapte în Centrul Vechi. Cum dădea lovitura reţeaua de barmani,…
A fost găsită BRUMĂ pe MARTE! Cercetătorii credeau că e IMPOSIBIL!
A fost găsită BRUMĂ pe MARTE! Cercetătorii credeau că e IMPOSIBIL!
Cea mai cunoscută amantă din România a avut un mesaj direct despre bani: E foarte bine să fii materialist
Cea mai cunoscută amantă din România a avut un mesaj direct despre bani: E foarte bine să fii materialist
Un bucureștean a fost OBLIGAT să plătească bacșiș, într-un local din Centrul Vechi. I-a venit pe nota de plată!
Un bucureștean a fost OBLIGAT să plătească bacșiș, într-un local din Centrul Vechi. I-a venit pe nota de plată!
Se interzic telefoanele mobile. Noul regulament care se aplică în România
Se interzic telefoanele mobile. Noul regulament care se aplică în România
„A crăpat inima în el” Cine e Mircea Tat, consilierul mort după alegeri
„A crăpat inima în el” Cine e Mircea Tat, consilierul mort după alegeri
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
Ucrainenii fac prăpăd după ce au primit muniție pentru HIMARS. Arme valoroase ale Rusiei, distruse una câte una
Ucrainenii fac prăpăd după ce au primit muniție pentru HIMARS. Arme valoroase ale Rusiei, distruse una câte una
Jerry West, legenda NBA, a murit la vârsta de 86 de ani
Jerry West, legenda NBA, a murit la vârsta de 86 de ani
Ce boli te lasă fără permis. Afecțiuni ce-ți anulează carnetul auto
Ce boli te lasă fără permis. Afecțiuni ce-ți anulează carnetul auto
Imagini tulburătoare de la priveghiul make-up artistului Anca Molnar. Gestul neobișnuit făcut la căpătâiul regretatei tinere
Imagini tulburătoare de la priveghiul make-up artistului Anca Molnar. Gestul neobișnuit făcut la căpătâiul regretatei tinere
×